Un student și jucător de tenis de excepție la Universitatea din Louisville a avut parte de cea mai mare surpriză a vieții sale. Deși credea că doar asistă la meciul jucătorului său favorit, pe care îl urmărea încă de când era mic, tânărul a primit o bursă școlară de 30 de mii de dolari.
Russell Lokko se afla pe cel mai bun loc din loja lui Frances Tiafoe (SUA, 27 de ani, locul 14 ATP), în meciul cu ibericul Roberto Carballes Baena (32 de ani, locul 87 ATP), în turul secund al turneului ATP 1.000 Masters de la Cincinnati. Iar finalul partidei încheiată cu victoria americanului, scor 6-4, 6-3, l-a surprins, căci nu se aștepta la un asemenea premiu din partea lui Tiafoe, prin intermediul fundației pe care o deține și care sprijină copiii și tinerii talentați ori aflați în nevoie.
Frances Tiafoe și-a surprins unul dintre fanii înfocați care a venit să îl vadă la Cincinnati Open, unde evoluează în această perioadă.
Russel Lokko, student în anul trei, a crezut că doar asistă la meciul celui pe care îl urmărea de ani de zile, însă la finalul partidei Tiafoe a fost cel care i-a dat uriașa veste, aceea de a-i oferi un cec în valoare de 30 de mii de dolari, o bursă școlară pentru următorii doi ani. Lokko s-a arătat foarte bucuros pentru acest cec, dar mai ales pentru că l-a primit chiar de la idolul său.
„Sunt foarte entuziasmat și mă simt cu adevărat norocos că Frances mi-a dat acest cec. Va fi o ușurare pentru părinții mei și mă va ajuta să rămân concentrat pe ceea ce vreau să fac la facultate. Nu aveam nicio idee că îmi va da acești bani… De când eram mic, Frances a fost întotdeauna un model pentru mine, așa că este incredibil să primesc acești bani de la el”, a mărturisit Russel Lokko, citat de Tennis.com.
Americanul este cunoscut publicului și pentru ieșirile nervoase pe care le are pe terenul de tenis, iar unele dintre acestea chiar sunt „taxate” de organizatori.
Potrivit sursei menționate, legătura dintre Tiafoe și Lokko este una foarte profundă. Cei doi au fost sprijiniți în practicarea tenisului timpuriu de aceeași organizație, National Juniori Tennis & Learning al Fundației USTA.
„Să-l văd cât de încântat era și să pot avea grijă de anul lui de junior și senior este o chestie importantă”, a afirmat Tiafoe, care la fel ca și Lokko, este fiul unor imigranți.
„Am fost în situația asta. Știu cum este și cât de greu este să poată face asta. Dacă îl ajut puțin și poate sunt doar 1% din motivul pentru care va deveni omul care va fi, este incredibil. De aceea am creat acest fond în cadrul USTA, pentru a putea face lucruri minunate ca acesta”, a mai spus Frances Tiafoe.
Premiul va ajuta la acoperirea diferenței de finanțare a bursei, astfel încât Lokko să își poată continua studiile la Louisville.